de Peter Suber
Literatura cu acces deschis (OA) este digitală, online, fără taxe şi liberă de mare parte din drepturile de autor şi restricţiile de licenţiere. Ceea ce o face posibilă este internetul şi acordul autorului sau al titularului dreptului de autor.
În cele mai multe domenii, revistele ştiinţifice nu-şi plătesc autorii, care pot consimţi la Accesul Deschis fără a pierde venitul. În acest sens, oamenii de ştiinţă şi cercetătorii sunt foarte diferit situaţi faţă de muzicieni şi producătorii de film, iar controversele privind AD referitor la muzică şi filme nu se potrivesc literaturii din domeniul cercetării.
AD este compatibil pe de-a întregul cu peer review-ul iar toate iniţiativele principale AD pentru literatura ştiinţifică şi de cercetare insistă asupra importanţei sale. Aşa cum autorii articolelor de revistă îşi donează munca, la fel fac şi majoritatea editorilor revistelor şi referenzii participanţi în procesul de peer review.
Literatura AD nu se produce în regim liber, chiar dacă este mai puţin costisitor de a fi produsă decât literatura produsă în mod convenţional. Problema nu este dacă literatura ştiinţifică poate fi practicată fără costuri, ci dacă sunt modalităţi mai bune de a plăti facturile decât încărcând cititorii şi crearea unor bariere de acces. Modelele de business pentru plata facturilor depind de modul cum este furnizat Accesul Deschis.

 

Există două mijloace primare pentru furnizarea AD pentru articolele ştiinţifice: revistele cu AD, arhivele şi depozitele AD.
Arhivele şi depozitele AD nu furnizează servicii de peer review, ci doar pur şi simplu pun la dispoziţie conţinutul în regim de acces liber. Acestea pot conţine preprinturi nerecenzate, postprinturi recenzate sau ambele. Arhivele pot aparţine instituţiilor, precum universităţile şi laboratoarele sau disciplinelor, precum fizică şi economie. Autorii îşi pot arhiva preprinturile fără permisiunea cuiva iar majoritatea revistelor deja permit autorilor să-şi arhiveze postprinturile. Atunci când arhivele sunt în conformitate cu protocolul de recoltare a metadatelor de la Open Archives Initiative, atunci acestea sunt interoperabile iar utilizatorii pot să-şi găsească conţinutul fără să ştie care arhive există, unde sunt localizate acestea sau ce conţin ele. Există şi software cu sursă deschisă pentru a construi şi întreţine arhive conforme OAI, precum şi un impuls global pentru a le folosi.
Revistele AD fac recenzarea şi apoi fac conţinutul liber disponibil lumii. Cheltuielile acestora constau în peer review, pregătirea manuscriselor şi a serverelor. Revistele AD în acelaşi fel cum o fac şi televiziunile şi posturile de radio: cei care au un interes în diseminarea conţinutului plătesc costurile în avans costurile de producţie astfel ca accesul să fie liber pentru toată lumea care are echipamentul corespunzător. Uneori acest lucru înseamnă că revistele au o subvenţie de la universitatea gazdă sau de la societatea profesională gazdă. Uneori acest lucru înseamnă că revistele au o taxă de procesare aplicată articolelor acceptate care trebuie plătite de autor sau de sponsorul autorului (angajatorul, agenţia finanţatoare). Revistele AD care percep taxe de procesare, de obicei, fac uz de ele în caz de probleme economice. Revistele AD care beneficiază de subvenţii instituţionale tind să nu impună taxe de procesare. Revistele AD pot activa şi cu subvenţii scăzute sau prin taxe dacă au un venit de la alte publicaţii, din reclamă, suplimente plătite sau servicii auxiliare. Unele instituţii şi consorţii stabilesc reduceri ale taxelor. Unii editori AD impun taxe pentru toţi cercetătorii afiliaţi instituţiilor care au achiziţionat un abonament anual. Există destul de mult spaţiu pentru creativitate în găsirea căilor de a plăti costurile revistelor AD cu peer review şi suntem departe de a epuiza inteligenţa şi imaginaţia.
Pentru o introducere pe larg, cu linkuri active pentru o lectură extinsă, vezi Open Access Overview, http://www.earlham.edu/~peters/fos/overview.htm.